Terapie Laser Retina PainFotocoagulare

Ce este Fotocoagularea laser ?

Fotocoagularea laser este o modalitate de tratament prin care se obţine un efect de coagulare termică asupra straturilor profunde retiniene. Rezultatul final constă în apariţia unor cicatrici de dimensiuni foarte mici care au un efect benefic în controlul unor boli oculare.

Aparatul - Laser fotocoagulator - realizează pe retină impacte de dimensiuni diferite care se aplică pe retină succesiv, unul câte unul, sub vizualizare directă. Intensitatea energiei laser este reglată astfel încât să se obţină o culoare gri a retinei fotocoagulate şi în circa 3 săptămâni se formează la locul impactului o cicatrice.

 

Modalitatea de aplicare a laserului pe retină

Fotocoagularea laser se efectuează după anestezierea ochiului cu picături. Pacientul stă aşezat pe scaun şi pe ochi se aplică o lentilă de examinat; medicul vizualizează ochiul prin intermediul lămpii cu fantă, un microscop care formează o imagine mărită a retinei. Impactele sunt aplicate unul câte unul pe zona ţintă sub controlul direct al doctorului.

Indicaţiile fotocoagulării laser

Indicaţiile fotocoagulării laser sunt unele afecţiuni retiniene vasculare, dezlipirea de retină, tumorile oculare. Cel mai frecvent se foloseşte în retinopatia diabetică şi în ocluziile vasculare retiniene.

Tratamentul laser a trecut proba timpului (se foloseşte de peste 40 ani) şi scade riscul de orbire în diabet cu 60%. Cei mai mulţi pacienţi cu diabet dezvoltă modificări ale retinei după aproximativ 10 de ani, iar afecţiunea se numeşte retinopatie diabetică. Gradul de retinopatie este corelat cu durata evoluţiei diabetului şi cu rigurozitatea controlului glicemiei.

În cursul acestei afecţiuni apar alterări ale peretelui vaselor care generează microanevrisme – dilataţii vasculare - prin care se pierde conţinutul intravascular (sânge sau plasmă) în spaţiile intraretiniene. Dacă se pierde sânge apar hemoragii intraretiniene. Dacă se pierde plasmă apare edemul retinian sub formă de plăci albe sau zone de îngroşare retiniană. Toate aceste fenomene patologice- sângele şi edemul- produc o scădere a vederii, progresivă şi uneori ireversibilă dacă nu se acţionează la timp.

 

 

Pentru alte detalii și informaţii vă rugăm contactați-ne, pentru un consult accesând secțiunea de PROGRAMARE ONLINE trimisă prin email sau PROGRAMARE TELEFONICĂ la numere de telefon: 0357-445-999 sau/si 0357-445-777.

 

 

”MEDICAL OPTI LUX S.R.L.” utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată pe acest site: medicaloptilux.ro.
Vă aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC (”Directiva E-Privacy”) și de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a accestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (”Regulamentul GDPR”).